Sistemul de Pensii

Evaluare: 11 utilizator(i) au evaluat acest articol
Creat de: radu ciofu, la 28.07.2010
Vizualizari: acest articol a fost citit de 115 ori

Rezumat: Dr. Andrei Radulescu, SSIF Target Capital SA

Sistemul de Pensii

În ultima perioadă unul din subiectele cele mai discutate pe plan intern se referă la Sistemul de Pensii al Statului. Mai bine spus, la sustenabilitatea acestui sistem.

Aceste dezbateri sunt justificate de dezechilibrarea sistemului intern de pensii în 2008 şi 2009. Conform estimărilor Eurostat deficitul sistemului de pensii din România a înregistrat anul trecut nivelul de 1,2% din PIB.

            Evoluţia acestui sistem în ultimii 2 ani a fost determinată de criza economico-financiară (cea mai severă din ultimele decenii), precum şi de deciziile de majorare a pensiilor (2008) şi de introducere a pensiei minime în 2009.

Pe de o parte, criza economică a determinat reducerea numărului de salariaţi (şi implicit a contribuţiilor la sistemul de pensii). În 2009 numărul salariaţilor s-a redus cu aproximativ 440 mii, până la 4,36 milioane.

Pe de altă parte, deciziile guvernamentale de majorare a pensiilor şi de introducere a pensiei minime au determinat creşterea cheltuielilor din sistemul de Pensii. Cum se poate observa în graficul alăturat, pensia medie a crescut în termeni reali (ajustaţi de inflaţie) în fiecare an din perioada 2001-2009. Mai mult, putem observa că majorările din anii de criză 2008 şi 2009 au fost consistente: 39,1%, respectiv 14,2%.

Situaţia este cunoscută. Care ar fi soluţiile pentru reechilibrarea sistemului de pensii? Desigur, se pot menţiona o serie de măsuri în acest context. Trebuie însă să distingem între abordarea pe termen scurt şi abordarea pe termen lung, pentru că problema sistemului de pensii pe plan intern s-a transformat în ultimii ani într-una cu caracter structural.

Natura structurală a dezechilibrului sistemului de pensii este justificată printre altele de doi factori importanţi.

În primul rând numărul pensionarilor depăşeste numărul salariaţiilor. La finele anului 2009 în România numărul pensionarilor se situa la aproximativ 5,7 milioane (cu 1,3 milioane mai mare decât numărul salariaţilor).

În al doilea rând, în ultimii 20 de ani am asistat la modificări semnificative ale structurii etare a populaţiei. Ponderea populaţiei cu vârstă de peste 65 ani (teoretic, beneficiară a sistemului de pensii al statului) a crescut de la 11% în 1990 la 15% în 2009. Mai mult, observăm un declin sever al ponderii populaţiei cu vârstă de până la 14 ani (populaţia care va contribui în deceniile următoare la sistemul de pensii), de la 24% în 1990 la doar 15% în 2009.

Care ar fi măsurile de ajustare pe termen scurt? Una dintre ele este îngheţarea pensiilor. Prin îngheţarea pensiilor pe parcursul mai multor ani s-ar realiza un declin, în termeni reali, al cheltuielilor sistemului (deci ponderea cheltuielilor cu pensii în PIB s-ar reduce, în funcţie, evident, şi de evoluţia inflaţiei, dar şi de evoluţia PIB-ului).

Alte măsuri de ajustare pe termen scurt: propunerile de recalculare a pensiilor categoriilor speciale; reducerea temporară a cuantumului punctului de pensie; creşterea duratei vârstei de pensionare, etc.

Deşi unele din aceste măsuri au impact şi pe termen mediu, trebuie să ne gândim şi la măsurile pe termen lung.

Mai ales că situaţia sistemului de pensii are un caracter contraproductiv pentru economie, în general. Practic, salariaţii îşi pun mereu întrebarea: de ce să contribuim la un sistem nesustenabil, care nu prezintă garanţie cu privire la pensia proprie în viitor?. Astfel, o parte din populaţia activă va opta să-şi ofere forţa de muncă într-o altă economie. Sau, va opta pentru munca nefiscalizată.

Desigur, prin introducerea sistemelor de pensii private s-a dorit degrevarea statului de o parte din responsabilităţile viitoare în ceea ce priveşte obligaţia de plată a pensiei.

Însă, s-ar putea adăuga două noi soluţii. Una ar consta în crearea unui fond de pensii al statului. Aşa cum se poate observa, în perioada 1999-2007 sistemul intern de pensii a generat un excedent de 3,7% din PIB. Acest excedent ar fi putut constitui o bază de pornire pentru un fond de pensii al statului (gestionat de o echipă competentă din mediul financiar privat). Un astfel de fond s-ar fi putut capitaliza prin investiţii pe instrumente financiare (acţiuni ale companiilor listate din România, ţările Uniunii Europene (UE), ţările Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), obligaţiuni de stat (România, UE, OCDE), etc.). Astfel, în anii de criză, s-ar fi putut utiliza sume din acest fond pentru a plăti pensiile (în perioadele în care cheltuielile se situau peste volumul contribuţiilor la sistem).

O altă soluţie ar consta în crearea de fonduri de pensii la nivel de companii, după modelul occidental. Marea majoritate a companiilor mari din statele dezvoltate au creat astfel de structuri. Salariaţii contribuie la astfel de sistem (de pensii privat), urmând să beneficieze de avantajele sale după pensionare.

Soluţii există. Trebuie însă şi implementate!

De ce e important să se rezolve problemele din sistemul de pensii? Răspunsul este simplu! În acest moment sistemul de pensii are o contribuţie importantă la deficitul bugetar! Procesul de consolidare bugetară nu se poate realiza fără tratarea sistemului de pensii. Iar fără ajustare bugetară nu putem vorbi despre viitor economic pe plan intern.

Andrei Rădulescu

doctor în Economie, Academia de Studii Economice, Bucureşti

Senior Analist, Target Capital, Cluj-Napoca